Dimineata asta a inceput asa mai molcom, mai cu somn si chin, ca afara e cam intuneric si organismul reactioneaza si el ca atare.
Ai sta in casa, pe un scaun si te-ai uita asa la un tavan sau pur si simplu ai vrea sa stai intr-o cafenea sa bei la o cafea pana uiti de tine.
Citesc o revista: Time Out! Tunelele subterane ale Bucurestiului, miturile orasului, personaje celebre ... totul pus intr-o lumina si intr-un condei frumos manuit, cu bun gust.
Multe din articole imi trezesc parca sentimente de nostalgie dupa vremuri pe care nu le-am trait, dar pe care le am inscrise in arhetipuri.
Si ma trece un fior: al vremurilor pe care le traiesc. Am o detasare fata de tot stresul obisnuit al zilei si-mi dau seama ca am pentru ce si cui sa-i multumesc destul de mult.
Sunt atatia oameni si atatea ocazii.
Cat de frumos e sa traiesti printre oameni valorosi, cu suflet mare, dedicati, care se ascund poate uneori in spatele unui chestionar pe care te roaga sa-l completezi, pe strada, al unui badge de corporatist care lucreaza la un calculator toata ziua, al unei tipe cu rasta, al unei perechi de ochelari, zambet de la postul de asistent manager, student la o facultate, o pleata care zburda haios si ciudat in vant, ochi verzi si zambet inocent, strengar, un breton mai stramb, o gagica la 1.80 m.
Ei sunt cei alaturi de care imi place sa muncesc, sa traiesc si alaturi de care chiar se intampla lucruri pentru care ei merita sa li se multumeasca. Ei sunt prieteni din copilarie, colegi de serviciu, voluntari din A.R.T.F., iubitul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu